Diamantul din satra

Romancierul Nelu Sorin Stancu
Un neoromantic la început de mileniu

E-ndreptățirea ramurei obscure
Ieșită la lumină din pădure.
(Tudor Arghezi)


În strălucitul său studiu „Clasicism, romantism, baroc” din volumul ,,Impresii asupra literaturii spaniole” (E.P.L., București,1965), ,,divinul critic”, George Călinescu făcea afirmația pertinentă că nu există curent literar în stare genuină, așa că putem vorbi despre romantismul lui Shakespeare sau clasicismul lui Eminescu. Actul de naștere al romantismului în literatura universală este considerat prefața dramei „Cromwell” iar în literatura română ,,introducția” la ,,Dacia literară” (1840) aparținând lui Mihail Kogălniceanu.

Am citit și recitit captivantul roman ,,Diamantul din șatră” al tânărului scriitor Nelu Sorin Stancu în paradigma neoromantică „nume generic denumind tendințele artistice moderne care urmăresc resurecția romantismului” (conform DEXI, Editura ,,Arc Gunivas”, Chișinău, 2007). Reamintim că romantismul s-a definit prin individualism, prin respectul față de transcendental, prin încrederea în puterea imaginației și valoarea supremă a artei, prin libertatea de expresie introducând noi categorii estetice, noi specii literare. Conform dicționarului citat romantismul este un „Curent caracterizat prin exaltarea sensibilității și emoțiilor în detrimentul rațiunii și intelectului, predilecția pentru melancolie, atenția pentru natură, cultul istoriei naționale, folosirea datelor autobiografice, crearea unor tipuri de eroi excepționali care se confruntă cu situații excepționale. Curent care s-a manifestat prin evitarea formelor și regulilor clasice, predilecția pentru teme exotice, reprezentarea nostalgică a măreției trecutului sau a unui ideal de neatins”.

Romanul este și el o specie romantică. ,,Dumas zice că romanul a existat dintotdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din astea poezia ce poate exista în ele și iată roman” (Mihai Eminescu – Fraza de debut a romanului ,,Geniu pustiu”).

Romanul ,,Diamantul din șatră” (Show Bizz Event, București, 2016) al scriitorului Nelu Sorin Stancu are o dedicație de suflet: „Pentru Bogdan și Nicoleta, nestematele sufletului meu” și o mărturisire la fel de emoționantă: ,,Prin scrierea acestui roman, mi-am deschis baierele sufletului pentru a vă invita să explorați un univers aparte, plin de emoții și sentimente” (Prefață, p. 7).

Exotismul în proza română a fost inaugurată de Mircea Eliade prin nuvela „La țigănci” și prin romanul „Maitrey”. Romanul este, în ultimă instanță, o poveste. În cazul de față, o poveste captivantă din care Nelu Sorin Stancu face mai multe romane într-unul singur.

„Diamantul din șatră” nu este romanul lui Șandor, „eroul principal al romanului”, personaj excepțional într-adevăr pus în situații excepționale, ci este romanul unei etnii, care aparține unuia dintre cele mai vechi popoare indo-europene, India fiind ,,izvorul tuturor limbilor, a întregii înțelepciuni și a toată poezia spiritului uman (Schlegel); filosofia și cultura Indiei atât de admirate de Mihai Eminescu, arheul spiritualității românești și Mircea Eliade. Este deopotrivă un roman exotic, scris într-o frumoasă limbă română, îmbogățită cu expresii neaoșe din limba indo-europeană a patriei natale a rromilor. Este un roman senzațional, asemănător ,Misterelor Parisului” al lui Eugén Sue, cu pasiuni devoratoare, cu răpiri, crime și răzbunări sângeroase conform legii talionului. Este și o frescă socială care prezintă avatarurile unei etnii pe parcursul unui secol. Este și un roman de dragoste cuprinzând unele dintre cele mai frumoase povești din literatura română.

Timpul și spațiul romanului.

Incipitul este precizat din ,,Prolog”: 11iulie 1942, iar spațiul este cel european – România, Moldova, Franța. Demnă de apreciat este tehnica prin care autorul îmbină realitatea cu ficțiunea. Sursele de inspirație sunt documentele oficiale dar și ,,vechile cântece rrome” peste care a țesut fantezia și inspirația sa.

Arta romancierului este dovedită de talentul de povestitor, măiestria dialogului, realismul descrierii, poezia naturii și tehnica portretului. Personajele sunt de asemenea bine realizate. Virtuțile acestui roman sunt evidente pentru cititorul avizat și pasionat. Mai întâi compoziția. Romanul cuprinde nouă părți, fiind așadar un „nonameron”, asemănător prozelor din ,,Hanu Ancuței” al lui Mihail Sadoveanu sau ,,Decameronului” lui Boccaccio, ,,Heptameronului” Margaretei de Navarra sau ,,Pentameronului” lui Basile Gianbattista.

Cifra 9 ,,simbolizează încununarea eforturilor, desăvârșirea unei creații” (Conform ,,Dicționarului de simboluri”). Îngerii, după Pseudo-Dionisie Areopagitul, sunt ierarhizați în nouă ceruri sau trei triade: desăvârșirea desăvârșirii, ordinea în ordine, unitatea în unitate. Fiecare lume este simbolizată de un triunghi, o cifră ternară: cerul, pământul, infernul. Nouă este totalitatea celor trei lumi.

Cerurile sunt așadar nouă, cercurile infernului sunt tot nouă. ,,În învățăturile celei mai vechi secte filosofice din India Vaiseshika, se regăsesc nouă principii universale. Inițierea orfică a admis și ea trei principii ternare: Primul cuprindea Noaptea, Cerul, Timpul; al doilea Eterul, Lumina, Artele ; al treilea Soarele, Luna, Natura; aceste principii constituiau cele nouă aspecte simbolice ale Universului. Muzele sunt și ele tot nouă și tot nouă (luni) îi trebuie lui Făt Frumos sau Ilenei Cosânzeana pentru a fi desăvârșiți.

În ,,Prolog” se precizează că pe 11 iulie 1942 a început deportarea: ,,O sută treizeci de bărbați, două sute opt femei și nouăzeci și doi de copii sub doisprezece ani, în total patru sute treizeci de suflete” la care se adaugă ,,cei optzeci de oameni deja aflați sub escortă” trăiesc dureroasa dramă.

,,Diamantul din șatră” are pagini de roman psihologic, autorul folosind experimentul și introspecția: ,,În sufletul bărbatului (Gheorghiță Cămătaru, Gheag n.n.) se dezlănțuise furtuna și demonii interiori îi înveninau mintea. Era cuprins de o suferință și o ciudă, cum nu simțise niciodată. Îi venea să urle de durere, să rupă carnea de pe el.” Simțea iubirea (pentru Amanda n.n.) ,,aproape ca pe o boală ce-i măcina întreaga ființă” (p.29).

Capitolul 6 dă titlul romanului și cheia lui. Mama Sia, descântându-l de deochi pe Șandru și văzându-l că-i merge mintea, i-a pus mâna pe cap și i-a spus: „Aici ai un diamant, băiete!” De altfel, și marele nostru poet Tudor Arghezi elogia acel ,,Giuvaer ascuns ce nu se vede” în poemul sociogonic ,,Cântare omului”.

„Noi, rromii, îi spune Moș Godrun lui Șandor, suntem diferiți de ceilalți oameni, pentru că noi trăim așa cum simțim. Pentru noi, ce ne spune sufletu᾽ e mai important decât ce ne îndrumă mintea” (p.61).

Remarcăm printre virtuți, primatul factorului emoțional asupra celui rațional, al imaginației asupra realității, exacerbarea sensibilității, sentimentul naturii, evadarea în vis, în trecut, poezia nopții, predilecția pentru peisajul feeric, primatul cromatic, antiteza dintre lumină și umbră, preferința pentru limbajul frust, piperat, neaoș, elogiul libertății...

Cele trei momente importante din viața omului sunt bine reprezentate: nașterea, nunta, moartea. Impresionează plenitudinea trăirii. Muzica și dansul îi însoțesc pretutindeni: ,,Fetele se distrau de minune: dansau, chiuiau... Sânii lor, puși în evidență de dans, atrăgeau ochii lacomi ai bărbaților” (p.82). Răpirea Amandei pune șatra pe picior de război: ,,În aceste momente, se treziseră în ei acele instincte ancestrale, ce-i îndemna să se revolte – luptând, dacă era nevoie, până la sacrificiul suprem împotriva asupritorilor ce-i făcuseră să pătimească de-a lungul timpului, asupritori ce, în aceste momente, se identificau cu răpitorul Amandei”.

Rromii își fac singuri dreptate exprimându-și astfel și neîncrederea în justiția zilelor noastre.

Un punct forte al romanului este comicul: de limbaj, de situație, de onomastică. Un singur exemplu, pe Papurică făcându-și autocritica: ,,Fir-aș al dracului, spune acesta cu obidă, prost m-a mai făcut mama!” (p.111)

Ritualul cafelei preparate de moș Godrun este asemănător ritualului ceaiului la japonezi.

Sunt în roman câteva perechi de îndrăgostiți: Paris și Amanda, Șandor și Iris, Ciocolată și Casandra, Magdalena și Papurică, Zuzulea și Elena, Secundă și Diana. Iată o pagină de adevărată poezie a inimii din capitolul intitulat ,,Primul sărut” (p.160) pe care și-l dau Șandor și Iris: ,,Buzele lor se întâlniră pentru prima dată. Sufletele li se contopiseră – două jumătăți ce se căutau de sute de ani, de mii de ani, dintotdeauna. Două suflete într-unul singur. Candoarea sufletului și puterea minții: o simbioză perfectă. Clipa deveni eternitate. Pluteau printre stele, ținându-se de mână; zburdau printre câmpii pline de flori; se îmbrățișau sub cireșii înfloriți; zburdau peste văi, munți, ape străvezii; alergau printre lanuri de grâu; se cufundau ochi în ochi; se jucau pe nisipul plajei; se scăldau în lacuri cristaline; adorau soarele care le inunda ființa cu raze de aur; visau sub clar de lună. În sufletul lor comun, nu exista dorință, nu exista patimă, nu exista niciun alt sentiment în afară de iubire. O iubire pură, plină de liniște și fericire. Doar ei: două universuri într-o simbioză desăvârșită” (p.p.160-161).

Două capitole au titluri celebre:,,Singur pe lume” de Hector Malot și ,,Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell.

Autorul Nelu Sorin Stancu surprinde cu talent balzacian dorul depărtărilor de care sunt cuprinși rromii nomazi: ,,Șatra era cuprinsă de febra plecării. Ardeau de nerăbdare să hoinărească prin lumea largă, simțind chemarea necunoscutului” (p.165).

Lectura mea empatică a produs ,,Cântecul nomadului” (Gelem, gelem):

,,Așa e soarta rromului
Să nu stea-n viață locului
Astfel cum curge lin izvorul
Așa-i și romul călătorul.

Un vechi nomad pe drumul lui
Plecând pe calea dorului
Ascultă plânsul vântului
Și inima pământului.

Iar vântu-i spune cântecul
Să îi mângâie sufletul
Iar el mereu își mută locul
Și dragostea-i ațâță focul.

Natura-i trupul Domnului
Iar carul este schitul lui
Și inima, aprins cărbune,
E locul lui de rugăciune.

Și-și ia cu dânsul și femeia,
El, foc mocnit, iar ea, scânteia.

De mâine nu se îngrijește
Că Dumnezeu îl ocrotește
Și ca pe-un fiu îl îndrăgește,
Iar el, hoinar pe drum întruna,
Iubind pe Domnu-ntotdeauna.”

Când nu citește Cioran (,,Ispita de a exista”), Șandor privește natura înconjurătoare: ,,Cel mai frumos peisaj, ce-i tăiase răsuflarea când îl văzuse, era câmpul cu maci – o mare roșie ce se unduia sub adierea vântului” (p.167).

Autorul anonim din străvechime nu a rămas nici el insensibil la astfel de frumuseți din Grădina Maicii Domnului, mărturisindu-i celei dragi: ,,Dragostea mea pentru tine/ Arde-n macii din coline”.

Celor câteva proverbe rrome din roman la mai adaug unul: ,,Printre oameni, unii sunt de piatră, alții din pietre scumpe”. Cititorul romanului ,,Diamantul din șatră” va fi impresionat în mod plăcut de tradițiile, datinile și obiceiurile rromilor: Ritualul blestemului sub care e pus aurul șatrei, nunta care ,,este un deliciu vizual – fetele nemăritate erau gătite cu fuste largi, crețe, lungi până la pământ, pictate cu flori multicolore, iar bluzele înnodate sub sânii slobozi stârneau pasiuni nebune”. ,,Tradiția rromă” nu permite ,,unei femei măritate să joace în horă alături de vreun bărbat, chiar dacă este omul ei” (p.30), prețul miresei e negociat, jocul cămășii; La ospăț ,,Bulibașa se așează cu bărbații la o masă, iar femeile la alta, după datină. Și tot după datină, se mănâncă doar cu mâna, iar ciorba cu linguri de lemn. Nunta este cu dar și cu dedicații fără număr; femeile rrome nu se fardează dar Amanda ,,nici nu avea nevoie, căci buzele ei aveau culoarea cireșii, iar tenul bronzat contrasta în mod plăcut cu ochii ca de turcoaz”; la rromi, onoarea unei fecioare e sfântă iar jurămintele sunt sacre.

Tamango, frate cu Rică al lui Miron Radu Paraschivescu din ,,Cântece țigănești”, este înmormântat ,,la umbra unei sălcii plângătoare, nu înainte de a-i lega mâinile și picioarele cu ață roșie și albă, conform tradiției”(p.119), iar hainele lui cad pradă focului; meniul miresei, logodna între copii, elemente de medicină naturistă, respectarea conceptelor uzo-maxrime, toate alcătuiesc acel cod după care se ghidează o șatră și, în sfârșit, ,,o rromă se dăruiește unui singur bărbat” (p.358).

Stilul romancierului are toate calitățile cerute, la care se adaugă ineditul: tinerii rromi ies ,,la agățat”, o rromiță atrage privirile fiindcă este ,,șucară gagică”; rromii fac rost de ,,lovele” turnând ceaune, unii sunt lăutari, alții fierari; la paranghelii au ,,xamos” și ,,pimos” (Mâncare și băutură). Un rrom își laudă prietena în stilul său: ,,Să vezi ce gagică mi-am tras! Dac-o vezi, rămâi afiș! E blondă cu ochi albaștri. E româncă” (p.28). Elemente de vocabular rrom: șpilu, jagardea, nașparliu, matolit, julă, babaroase, ciordeală, harneală, iar când e rost de mardeală atunci rromii o hușchesc...

Romanul freamătă de viață. Personajele sunt vii, autentice. ,,Atunci când ai reușit să închizi în cuvinte câteva clipe de viață adevărată (spunea marele romancier Liviu Rebreanu în confesiunea ,,Cred” din volumul ,,Amalgam” din 1943), ai reușit un lucru mai frumos decât toate frazele frumoase din lume”.

Existența rromilor este prezentată idilic dar și veridic, romantic dar și modern. Romanul este captivant prin situațiile conflictuale (între ei sau cu autoritățile), prin poezia și magia vieții libere, prin senzualitatea fetelor de etnie rromă, prin codul lor moral, prin ritualuri, prin argoul pe care-l folosesc.

Autorul cultivă senzaționalul, ficțiunea împletindu-se cu realitatea obiectivă. Sângele eroilor și eroinelor le clocotește în vine, ei trăiesc la cea mai înaltă tensiune iar violența extremă ține, uneori, de cotidian. Pe lângă valoarea artistică, romanul are și o înaltă valoare etică, romancierul Nelu Sorin Stancu militând pentru un ideal, căruia merită să-i jertfești întreaga viață pentru a-l putea vedea împlinit, fiindcă ,,adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”.

După lectura ultimei pagini de roman spunem și noi despre scriitor: ,,Baro talento!

Petruș Andrei – membru al Uniunii Scriitorilor din România