Petruș ANDREI – membrul Uniunea Scriitorilor din Romania

Recenzie literară

Romanul ”Diamantul din șatră” al scriitorului Nelu Sorin Stancu, este banul de aur care lipsea din salba operelor literare inspirate de etnia rromă, salbă alcătuită din epopeea ”Țiganiada” de Ion Budai Deleanu, din ”Cântece țigănești” de Miron Radu Paraschivescu și din romanul ”Șatra” de Zaharia Stancu.

Avem de-a face cu un roman exotic, scris într-o frumoasă limbă română îmbogățită cu expresii neaoșe din limba indo-europeană a patriei natale a rromilor , India fiind ”izvorul tuturor limbilor, a întregii înțelepciuni și a toată poezia spiritului uman” (Schlegel).

Existența rromilor este prezentată idilic dar și veridic, romantic dar și modern. Romanul este captivant prin situațiile conflictuale (între ei sau cu autoritățile), prin poezia și magia vieții libere, prin senzualitatea fetelor de etnie rromă, prin codul lor moral, prin ritualuri, prin argoul pe care îl folosesc.

Autorul cultivă senzaționalul, ficțiunea împletindu-se cu realitatea obiectivă. Sângele eroilor și eroinelor le clocotește în vine, ei trăiesc la cea mai înaltă tensiune iar violența extremă ține, uneori, de cotidian.

Pe lângă valoarea artistică, romanul are și o înaltă valoare etică, romancierul militând pentru un ideal, căruia merită să-i jertfești întreaga viață pentru a-l vedea împlinit, fiindcă ”adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”.

Petruș Andrei – membru al Uniunii Scriitorilor din România


Critică literară

Romancierul Nelu Sorin Stancu – Un neoromantic la început de mileniu

Critică literară semnata de domnul Petruș Andrei


Recenzii carti bune

Interviu pentru site-ul www.recenziicartibune.ro

Pe data de 19-10-2016 am avut plăcerea de a acorda un interviu unui site dedicat literaturii.
Dacă doriți să aflați cum m-am apucat de scris, care sunt cărțile care m-au marcat, sau o scurtă descriere a romanului, dați click pe linkul de mai jos pentru a citi interviul.
CITEȘTE INTERVIU






Articol in ziare

Un articol foarte elocvent.

Vă invit să citiți acest articol, scris cu multă măiestrie.

jurnalulbucurestiului.ro
evzmd.md
eclar.ro




Prefata Diamantul din satra

Recenzie

Vă invit să citiți această recenzie, plină de sensibilitate.

prefatadecarte.blogspot.ro




Interviu Diamantul din satra

Interviu pentru site-ul www.goodread.ro

Despre pasiunile mele, despre motivația de a aborda subiectul "comunitatea rromă".

goodread.ro




Recenzie roman Diamantul din satra

Recenzie

Vă prezint o recenzie de la un blog cu nume special "Crâmpeie de suflet".

sufletsicrampeie.blogspot.ro




Recenzie carte Diamantul din satra

Recenzie

O prezentare frumoasă a romanului, cu multe citate.

bibliocarti.com






Recenzii carti bune

Recenzie

Mulțumesc pentru această recenzie. În citatul de mai jos (extras din recenzie), doamna Mela Ruja Diaconu a "citit" provocarea pe care am lansat-o, realizând o copertă ce nu corespunde întru totul titlului: respectiv, manifestul contra stereotipiilor ce duc la prejudecăți.
"Cât despre semnificația titlului e cu totul alta decât imi imaginăm inițial. Nu e vorba despre vreo femeie specială, deși toate sunt frumoase. Diamantul șatrei este Șandor, un băiat care și-a găsit fericirea în și între rândurile cărților și care va ajunge departe. Acest fapt sugerează inutilitatea prejudecăţilor față de această etnie care a dat destule “diamante” în timp."

recenziicartibune.ro




Recenzie carte Diamantul din satra

Recenzie

O recenzie în care este evidențiată latura militantă a acestui roman.

paginidezisinoapte.ro






Despre romanul Diamantul din satra

Recenzie

Vă invit să citiți o nouă recenzie.

thesagittariusbooksblog.wordpress.com






Descriere roman Diamantul din satra

Recenzie

Iată un fragment din această recenzie, foarte bine scrisă:
Diamantul din șatră de Nelu Sorin Stancu-Editura Show Bizz Event-,, Roman exotic, erotic și al experienței, Diamantul din șatră poate deveni prin simplitatea expresivă un titlu de referință în bibliografia oricărui cititor de beletristică; prin documentarea temeinică pe care a demonstrat-o autorul, poate constitui o sursă de informare pentru cei interesați de viața rromilor, de tradițiile și obiceiurile lor."
literaturapetocuri.ro






Recenzie Diamantul din satra

Recenzie

"Diamantul din șatră de Nelu Sorin Stancu este o capodoperă a unui gen neomogen, care a îmbinat într-un mod sublim literatura de calitate cu biografia, cartea sa fiind o lectură mai mult decât esențială, în special pentru cei care au deja formate prejudecăți legate de etnia pe care autorul o descrie cu atâta finețe."

Accesați linkul de mai jos pentru a citi această frumoasă recenzie.
goodread.ro






Despre romanul Diamantul din satra

Recenzie

Recenzie complexă, cu multe citate din carte.
justreadingmybooks.wordpress.com